Acum ori niciodata......PARTY !

Impreuna cu echipa asta mare de redactori am atins 1.050 de vizualizari pe acest blog micut infiintat din motive inocente.Va multumim pentru toata osteneala pe care ati depus-o citind si comentand si pentru ca ati fost alaturi de noi cu incurajari si cuvinte frumoase,dar si cu unele critici.Am trecut prin multe momente frumoase si am scris multe lucruri care ne vor afecta sau nu ceasul mortii.Noi vom ramane aceeasi si vom avea in continuare acelasi scop:sa va facem mai fericiti.Atunci cand am infintat acest blog nu aveam ganduri marete,dar ne gandeam ca poate o sa fie unii care o sa aprecieze,nu ne-am gandit la o audienta asa de vasta.
Speram sa mearga ok in continuare.Noi stim sigur ca vom depune eforturi sa tinem blogul in picioare si sa nu uitam de el.
Asadar,va multumim din inima ca ati fost alaturi de noi.

Si fara alta introducere....

Intr-o formula mai libera,mai nearongata,neignoranta si mai completa va spun cu cel mai mare drag ca aceasta prezentare a gandurilor mele este rezultatul a 5 minute de gandire intensa.Behold..
Cum fum nu se face fara foc si foc nu se face fara aer,ne dam seama de o legatura stransa pe care o are orice lucru cu vecinul lui.
Si sa ne gandim un pic la bunul nostru simbol national:miorita.Draga noastra oaie este mediatizata si incarcata cu multe bagaje de ideii si este indrumata de maestrul cu stea in frunte spre un taram mai bun unde coruptia poate disparea si se poate instaura un drum omenesc pe care oricine sa-l poata urma.Sa-si urmeze visul.Si cum simbolul nostru national a plecat,a fost foarte repede inlocuit.
Cei mai multi dintre noi s-au adaptat,dar acest nou simbol nu este asa de placut . Multi o duc pe ultimul drum de prea multe ori,o conduc in eternitate pentru ca de,trebuie sa moara si capra vecinului.Asa este,capra dragi prieteni.Capra noastra a inlocuit miorita.Maestrul de cinci stele si-a pierdut capitanul de plai intr-o directie direct proportionala cu inlocuierea ei din functie.Oaia a plecat.Si numai vine.Capra sa ne traiasca noua,ca a vecinului e chinuita saraca de fiecare veche sau noua zicala care apare.
Si asa cum orice lucru bun se duce,pentru ca oita a plecat,ne-au disparut si o parte din amintirile frumoase cand marii parinti ne povesteau cum inumarau oaia neagra.Si aici am ajuns la un subiect foarte discutabil.Disparitia ? Nu in niciun caz,ma refeream la amintirile vechilor parinti.
Sunt sigur ca ati auzit mai mult de o data amintirile din copliarie ale buniciilor.Si acestea erau ori foarte profunde si triste ori foarte fericite.Nu existau decat extreme pe atunci.Fiecare era opusa celeilalte,nu existsa o cale de mijloc.Acum s-a format o a 3-a parte a povestiriilor,caci nu o putem numii extrema.In ziua de azi toti pot cataloga amintiri uitate,neinsemnate, le pot trece in revista si le pot spune cu acelasi viu grai de parca ar fi ale lor,urmand a 3-a cale,cea de mijloc ,cea a povestirilor usoare.
Nu conteaza daca povestea e buna sau e rea,conteaza doar modul in care este spusa.

Am zis.

Just a little more peace...sau viitorul e prea roz.

„Pestisorul Auriu – Lasat intr-un vas mic ramane neschimbat.Mutat intr-un vas mai mare isi dubleaza,tripleaza sau cvadrupleaza dimensiunile.”
Una din definitiile de la baza nazismului.Foarte interesanta as zice.Reprezinta definitia spatiului vital si personal de care nu ne putem lipsi si fara de care nu putem sa ne dezvoltam si sa ne aratam adevaratele calitati.
Adolf Hitler,fondatorul nazismului era un om foarte pesimist.Probabil ca pe vremea lui singura modalitate de distractie era cucerirea lumii in 3 pasi.Tot ce a ramas din Hitler este o amintire si niste bucati din cataroiul mai mare pe care lumea il numea Zidul Berlinului.
Nu,nu scriu acest articol ca sa nu adorm.Scriu pentru ca am fost luat prin surprindere si mi-am uitat totate ideile.Sper sa mi le recapat.Nu se intampla nimic in perioada asta si News-Sectionul de pe beatfactor.ro parca a inghetat de la frigul asta inexistent.
Am ajuns sa ma uit la nori in nestire.Aveam la un moment dat senzatia ca se desprind unul de altul sau ca se misca.In realitate ma miscam eu chiar daca stateam proptit in scaunul meu de lemn.
Am avut ocazia Joi sa merg la Bucuresti.Am vazut ceva schimbat.Pasajul ala subteran e gata.Credeam ca o sa fie vreo grandoare.Este o bucata de aproximativ 200 de metrii menita,nu nu sa usureze traficul,ci sa-l mentina la acelasi nivel.Pentru ca aglomeratia in Bucuresti a devenit un pleonasm sincer,tot ce a facut Primarul Sectorului 5 cu acel Pasaj a fost sa iroseasca fonduri.Nici-o problema caci nu d-aia moare populatia de foame.
Parca incep sa cred ca in ziua de azi e mai important scrisul de pe pereti decat sensul unei idei.Dar in cazul Bucurestiului nu exista decat ideea,fara sa fie pusa in practica.Se irosesc banii pe ceasuri si pendule de 2 metrii inaltime placate cu aur,care nu au niciun rost anume pentru ca in primul rand nu se vad de la distanta pentru ca soferii sa le citeasca si nici nu sunt prea usor de citit.
Dar parca ideea exista in toata Romania.Pacat,practica ne omoara.
Maine incepe scoala.Suntem nerabdatori sa ne spele iara pe creieri,caci am acumulat informatie care nu ne este necesara pe parcursul vacantei si trebuie aplicata cea mai agerba metoda de tortura.Ne ducem acolo cu entusiasmul porcului la taiat sau al evreului in lagarul de concentrare.Dar tot noi o sa ne intoarcem victoriosi in fiecare weekend.Programul de pe blog nu se schimba.
Singura parte stralucita este faptul ca ne vedem colegii,pe cei insuportabili si pe cei prietenosi sau inocenti.
Nu s-a inventat inca Pestisorul Auriu care sa ne fure amintirile sau care sa ne ucida cu sange rece,deci....
Sa fim mai optimisti.Ca de exemplu,eu m-as muta in Polonia pentru ca este tara nimanui.Presedintele si intreg staff-ul(130 de indivizi) au murit in urma unei manevre gresite executate de pilot direct in copacii de pe pista de aterizare.

Sa auzim numai de bine flacai.

Sunteti sau nu sunteti.

Poveste: Un om trage cu o carabina multi multi ani.Apoi merge in razboi.Se intoarce acasa la sfarsitul razboiului.Dar indiferent ce face,mainile lui isi vor aminti mereu acea carabina.
Da,probabail ca nu ati ghicit despre ce este acest articol.
Nu,nu este un articol despre soldati,grenade sau lasere.Vreau doar sa va puneti in locul acelui personaj din razboi.Omul acela a parasit ceva nefiresc la un moment dat din viata lui numai ca sa afle care este menirea lui adevarata si ca niciodata nu o sa poata sa traiasca fara acel ceva.Foarte trist intradevar.
Dar probabil ca nu ne stim menirea de cand suntem mici si o aflam pe parcurs.Dar un copil crescut la tara care invata indeletniciri folclorice nu o sa le uite niciodata chiar daca se duce sa traiasca pt restul vietii la etajul 84 in inima Los Angeles-ului.Poate ca atunci cand inca zburdam pe cararile copilariei ni se pare ca nu avem nicio grija si ca totul poate fi aranjat pt noi,dar nu este intotdeauna asa.Ne gasim talentele pe parcurs si cat de pesimisti si fara de credinta am fi noi,toti avem talente.
Si niciodata nu ne uitam radacinile pur si simplu pentru ca ni se implanteaza seva memoriei in cap.Si ne ramificam toate atuurile si mergem mai departe pastrand niste firisoare de iarba pe baza coroanei noastre,niste firisoare care pur si simplu nu se duc odata cu venirea iernii.
Mesajul pe care vreau sa-l transmit prin aceste vorbe mari de filozof?Niciodata sa nu fiti pesimisti.Totul are o solutie.Poate solutia o stim chiar noi daca scormonim adanc printre amintirile noastre de la baza copacelului ce reprezinta spiritualitatea si tot ce ne defineste ca oameni.
Pentru ca mai avem de tras pana ajungem la timpul in care extraterestrii vor veni cu tehnologia lor avansata si ne vor fura amintirile pentru a oprii cancerul osos,va recomand sa tineti la memoriile voastre si la cele mai sensibile detalii ale trecutului.Nu se stie nicidoata.
Poveste: Un om trage cu o carabina multi ani.Se inroleaza in armata.Devine soldat.Pleaca la razboi si apoi se intoarce acasa.Dar indiferent ce ar face,va ramane mereu un soldat.

Romanii,americanii si nazistii...

Ce vrea colegul Iulian sa zica este ca si-a cumparat un nou televizor si nu a avut timp sa-l mute pe cel vechi din casa.De aia a iesit din blog si de aia nu a putut accesa calculatorul fiind prea sarac sa angajeze pe cineva care sa-i care televizorul.
Acestea fiind zise,eu il felicit ca a facut alegerea buna si ca s-a intors ca un american de pe frontul din Vietnam si ca nu ne-a abandonat ca un tigan nazist.Multumesc lui inca odata ca mi-a luminat seara.
Acum sa trecem la un subiect al cugetarii inexistent.Imi place cand postez peste Iulian ca sa fie postarea mea prima.Sunt asa de rau uneori.Si acest post are o menire.Sa va faca mai fericiti dupa ce ati citit cugetarea kilometrica a colegului rasta, care atinge niste subiecte mai tactile si sufletesti.
Si asa cum va ziceam flacai,subiectul meu de vorbaraie este inexistent,nemuritor si rece.Nu vreau sa va ranesc sufletul cu brutalitatea mea si va las sa cititi lectura scrisa de Iulian.
Insa m-am consultat cu redactia asta mare si intinsa si am ajuns la o concluzie.Vom include o activitate in care Administratorul pune o intrebare si in aceeasi postare membrii redactiei(Eu,Iulian si Alex) vor raspunde si de asemenea isi vor argumenta raspunsul.Atat am avut de zis in seara asta.Si inca ceva....

Pe ei pe mama lor de nazisti.

Intrebarea si (ne)raspunsul..

Si cum vulcanul de aur nu prea exista si nici bani nu avem sa aducem aceasta idee la viata asa nu am eu o poveste interesanta de scris.Dar nu stiu de ce.Artrebui sa incep sa citesc.Poate ca in ziua de azi se scrie mai mult decat se citeste.Asa cum se intampla si in cazul meu .In ultima vreme mi-am pierdut interesul pentru orice fel de carte.Imi place sa scriu aceste mugetari,dar nu pe baza subiectelor pe care le gasesti in carti,majoritatea emoneice ci pe baza unor subiecte cotidiene,reale.Dar ar fi bine sa tratez niste subiecte din carti,caci pana la urma cartile ne tin interesati.Daca nici-o carte nu ne-ar mentine nivelul de atentie ridicat,nu ar mai exista filme si jocuri sa ne umple timpul.
Ca veni vorba de jocuri,parca tot mai mult ne place sa stam in fata calculatorului uitand de scopurile unui joc,singurul nostru obiectiv fiind sa castigam.Nimeni nu prea mai joaca sah,monopoly sau scrabble.Decat din an in paste.Recunosc ca si eu fac la fel,insa in ultima vreme nu mai m-am jucat nici pe calculator.Nu mi se mai pare palpitant si jocurile care inainte ma tineau lipit de monitor cu orele acum mi se par plictisioare si lipsite de un sens real.Dar care este sensul jocurilor ?
Intrebarea asta este de milioane.Putem sa ne-o punem in cazul oricarui lucru de orice valoare.Care este sensul ?Niciunul.Nu ne punem aceasta intrebare deoarece nu avem raspunsul potrivit.
Dar o intrebare „Rayne sau Lara?” „Arc sau Sabie?” „Ce ai face daca nu ai fi elev?”..Astea sunt intrebari plauzibile deoarece au un raspuns.
Fiecare cu raspunsul lui,cu grijiile lui,cu muzica,jocurile,cartile,filmele lui.Intreabrea pe care ti-o pui la sfarsitul oricarui articol de al meu ar fi „asa si ?”.Chiar asa este,poate ca articolele mele nu au niciun scop anume,dar intrebarea aceasta nu are raspuns .Articolele mele nu sunt scrise din lipsa de ocupatie ci din simpla dedicatie pe care o am fata de acest blog.Si de asemenea imi place sa-mi astern gandurile pe „hartie” daca putem sa-i spunem asa.
Niciodata nu am scris cu gandul de a impresiona pe cineva,ci cu gandul de pura auto-satisfactie caci pana la urma nu as fi inceput acest blog daca nu as fi avut umpic de idee,de satisfactie ca ceea ce scriu este bun.
Acestea fiind zise,ca sa nu va plictisiti, la sfarsitul acestei scrieri o sa gasiti o melodie pe care puteti sa o ascultati gratie tehnologiei de care dispune web-ul in ziua de azi.M-am regasit in melodia asta de nenumarate ori si constat cate odata ca o ascult de 5-6 ori fara sa ma mai gandesc la ce se intampla in jurul meu.
Stau si ma gandesc la o incheiere interesanta si constant ca scriu aceasta mugetare de o jumatate de ora.
Sa ne auzim cu bine flacai.

Brandul si zgarietura de pe perete....

Un Paste fericit tuturor altauri de familie.Sper ca va-ti distrat bine cu ocazia acestei sarbatori.Eu voi intra de astazi in programul obisnuit cu un articol zilnic.Problema este ca sunt cam secat de subiecte.
Si chiar asa de plictisitor am devenit incat nu va pot incanta cu nici-o idee stralucita.Ma intreb de ce.Poate ca este monotonia zilelor acestea.SI totusi,nu stiu.Postul anterior a fost foarte laconic.Poate ca asa este si asta.
Zilele trecute am fost la Carrefour sa vad si eu ce mai cumpara lumea.M-am holbat vreo 10 minute la un Logitech Z5500 si la alte sisteme mai de Doamne-Ajuta.Pe acolo la catgoria sisteme,era un Sony care ma „acompania” cu umpic de David Guetta si Tiesto.Era cineva acolo care asculta,cineva din staff-ul magazinului.Bineinteles mai bine punea niste manele de la mama lor caci boxele erau niste pocnitori autentice.Nu conteaza,lumea cumpara.Si de ce cumpara ? Pentru ca erau Sony.60% Brand-ul,40% produsul.Mi-am pus mainile la urechi cand am „auzit”.Erau date asa de tare...Suntele erau distorsionate si vocea era innecata,inaltele erau absente si joasele ma zgariau pe cortexul auditiv.Si ce mai pret...In fine scopul meu acolo era sa-mi caut o perehe de casti pentru MP3 care sa fie rezistente pentru perioade indelungate de intrebuintare.Mi-am gasit niste Pioneer la 50 de lei si am crezut ca nu o sa reziste mult.Sunt fantastice pentru pretul ala.Conectorul de 3.5mm placat cu aur si prelungitorul au facut toti banii.Parca vad ca nu o sa se rupa in viitorul apropiat.Sunt cam dureroase dupa vreo 2 ore de ascultat dar nu prea e important.Imi place pozitionarea stereo ce se resimte chiar in unele melodii mai „circulare”.
Am auzit azi,cat stateam in masina,la radio,o melodie intitulata „One”.Nu mai imi aduc aminte artistul.Tot ce se auzea era „One,Two....” si cam atat.Repetat de vreo 15 ori.Probabil ca asta se intampla cu artistii din aRomania.Descopera 2 cuvinte si se gandesc sa scrie un cantec,sa-l puna pe muzica si sa-l difuzeze la radio.In acest cantec se repeta alea 2 cuvinte de multe multe ori si „artistul” ramane cu impresia ca a facut ceva folositor in modelarea mintiilor tinere.Nu.In niciun caz.
Probabil ca de asta ramanem si asa in urma cu industria muzicii...Parca incep sa cred ca si manelistii pun mai mult suflet in muzica lor.Barem ei au ceva de zis.
Cam atat am avut de povestit,sper sa continuati sa cititi ca eu incerc in fiecare zi sa scriu cate ceva si pun suflet in fiecare postare pe care o scriu.De exemplu acum sunt foarte plictisit si asta se resimte prin lipsa de umor a acestui articol.

(N-)Am zis.

Prietenia ia sfarsit intr-o zi,addendum...

Salut.Nu am mai postat de 2 zile.Singurul pe care pot da vina este timpul.Nu este destul.Prea putin.Si stau acum si scriu stiind ca pierd timp.Hai sa trecem la subiect.
Blogul nostru merge foarte bine.Numai ca...Nu prea mai suntem „noi”.Alalta-ieri unul din noi a cazut la datorie pe front si s-a hotarat sa numai continue lupta contra plictiselii.Da..Iulian a plecat.Tot ce a lasat in urma a fost un simplu mesaj,fara vreo explicatie sau ceva.Treaba lui.Nu am decat sa-i transmit cele mai simple salutari italienesti pe care as vrea eu sa le stiu.
Nu am ce sa zic,blogul asta moare incet dar sigur,asa cum se intalmpa cu orice lucru.Asta nu inseamna ca trebuie sa-i scurtam durata de viata.Nu,in niciun caz.Este opera noastra pana la urma,de care am avut grija cum am putut mai bine.
Tot ieri am atins primul nostru obiectiv.500 de vizualizari.Eu sunt mandru.Sunt mandru ca am reusit.Adica 500 de oameni au vazut blogul asta.Dar am eu o presimtire ca in scurt timp o sa fie o eroare care o sa ne stearga doar noua blogul,pentru ca trebuie sa se intample ceva.Este musai.
Nu,acesta nu este un mesaj de adio.Nici pe departe...
Insa talentele nu se pot irosi decat prin pesimism si (rea)vointa.De aceea nu o sa ne dam batuti.

Am zis.